Avalanșă de controale în Vâlcea! Amenzi de peste 800.000 lei

Consiliul Judeţean Consultativ pentru Protecţia Consumatorilor a analizat, într-o ședință recentă, situația controalelor efectuate în ultimele luni și măsurile aplicate pentru protejarea consumatorilor, într-un context în care sezonul de iarnă aduce un aflux crescut de turiști și activitate comercială intensă.

Maria Raluca Stănică, comisar-șef adjunct în cadrul CJPC Vâlcea, a oferit lămuriri asupra raportului privind activitățile derulate în baza Programului de activitate al Consiliului Județean Consultativ pentru Protecția Consumatorilor Vâlcea și a prezentat acțiunile de control privind modul de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă.

Între 1 mai și 30 noiembrie 2025, inspectorii CJPC au verificat 105 unități de alimentație publică – restaurante, cafenele, pizzerii, fast-food-uri, cofetării, patiserii și catering. Bilanțul este semnificativ: 188 sancțiuni contravenționale, dintre care 141 de amenzi totalizând 824.000 lei și 47 avertismente. Controalele au vizat calitatea produselor și modul în care operatorii respectă legislația privind proveniența, etichetarea, ambalarea, cantitățile declarate și rețetele de fabricație.

Pe fondul pregătirilor pentru sărbători, CJPC Vâlcea desfășoară din 24 noiembrie o campanie de informare și consiliere a comercianților, derulată simultan cu acțiunile de control. Campania vizează reducerea abaterilor și asigurarea unui comerț sigur, atât în stațiunile turistice ale județului, cât și în Târgul de Crăciun din centrul municipiului.

O măsură în premieră pentru Vâlcea o reprezintă activarea Comandamentului de Iarnă 2025, instituit prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Începând din 24 noiembrie 2025 și până pe 7 ianuarie 2026, echipele de control acționează intens în zonele cu trafic ridicat: Călimănești-Căciulata, Voineasa, Băile Govora, Băile Olănești și Ocnele Mari. Obiectivul principal este supravegherea respectării drepturilor consumatorilor și prevenirea neregulilor într-o perioadă de vârf turistic.