Autorizații de construcție pe bandă rulantă la Budești

Este vineri, sfârșit de săptămână, ora 9. Încă câteva minute dacă întârziam, nu-l mai prindeam la birou pe primarul Ion Vlădulescu. Acesta se pregătea să plece pe teren spre a verifica cum merg lucrările la grădiniță și la podul peste Sâmnic.

Administrația din Budești a folosit intensiv și inteligent presa vâlceană în ultimii ani promovând la maxim comuna, lucrările, investițiile, oportunitățile. Și consilierii, și funcționarii, sunt obișnuiți ca mulți jurnaliști să treacă constant prin localitate și pe la primărie.


Primarul spune că nu s-a plictisit de informații și că nu va renunța:
“Într-una va mai fi ceva de făcut, de construit, de reparat modernizarea unei localități nu se încheie niciodată, iar eu știu foarte bine cât m-ați ajutat dumneavoastră, toți ziariștii din Vâlcea și toți cei din televiziuni.
Este și meritul vostru pentru că acum se construiesc aici sute de case… Uite, numai de la începutul anului am semnat peste 200 de autorizații de construcție. Bineînțeles că nu vor demara toate lucrările odată, dar dacă stați puțin în fața primăriei, o să vedeți că la maxim 3 minute intră un om care are nevoie de un act. Comuna este vie, este în dezvoltare, este de fapt singura din apropierea Râmnicului ce mai are atâtea suprafețe construibile și pentru imobile, dar și pentru idei de afaceri, investiții. Unul din primele lucruri care le-am făcut când am ajuns primar a fost să realizez un Birou unic.
Și așa însă poate dura constituirea unui dosar din cauza unor probleme între cetățeni, moștenitori acte, cumpărări vânzări de terenuri. Le scoatem însă la capăt, le-am spus celor din primărie că trebuie să facem eforturi și să ajutăm fiecare investitor în parte indiferent că investește să-și facă o casă mică sau o unitate de producție.
Noi trăim aici în primărie cu misiunea de a ajuta comuna noastră să devină modernă, atractivă, să aibă locuri de muncă să crească valoarea imobilelor și a terenurilor”.
La plecare vedem cum se lucrează la noua grădiniță. Vorbim cu cei care construiesc și oamenii ne spun că primăvara viitoare clădirea va fi gata, adică în termenul prevăzut prin contract.
Budeștiul este într-adevăr cea mai căutată localitate din județ și are deschise o mulțime de mici șantiere private. Este rezultatul unei administrații eficiente și moderne. (T.G.)