Un băiat de 9 ani, agresat sexual!

Un băiat în vârstă de numai 9 ani a fost agresat sexual de un tânăr de 18 ani din Călimănești, Vâlcea. Duminică, 28 iulie a.c., în jurul orei 23:00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Călimănești au fost sesizați prin apel 112, de către un tânăr, cu privire la faptul că, fratele acestuia, în vârstă de 9 ani, ar fi fost […]

Read more

Ziua Satului Izvorul Rece la Vaideeni

Timp de două zile, 17 și 18 august, locuitorii comunei vâlcene Vaideeni sunt din nou în sărbătoare, manifestare aflată la a doua ediție organizată de primărie, Asociația Culturală “Moștenitorii” și Consiliul Județean Vâlcea. Manifestarea va începe sâmbăta, de la orele 15.30, atunci când pe scena amplasată pe Stadionul Zăvoi vor urca elevii Școlii de Arte Vaideeni și Școlii Populare de […]

Read more

Școala Gimnazială „Achim Popescu” în amplu proces de reabilitare

Unitățile școlare din comuna Păușești Măglași beneficiază și anul acesta de investiții importante pentru modernizare. De altfel, lucrările la Școala Gimnazială „Achim Popescu” au fost împărțite în două etape. Prima etapă, care a inclus reabilitarea exteriorului clădirii, este deja finalizată. A doua etapă, care se derulează, aduce modernizări în interiorul școlii. Se montează mobilier nou, materiale didactice și computere moderne […]

Read more

Vâlcea pitorească. Pe traseele montane din judeţul Vâlcea (II)

Descoperă la pas lumea mirifică a zonei montane a județului Vâlcea, din inima României! De la trasee montane grele, la trasee panoramice, de făcut cu familia și cu copii, la trasee ușoare de plimbare prin zona stațiunilor balneare sau pe la poalele muntelui, Vâlcea oferă experiențe de neuitat pentru toți iubitorii de natură și aventură. Traseele montane din nord-vestul Vâlcii […]

Read more

FOTO/ VIDEO: “Festivalul Buridava” – spectacole unice, pline de istorie, la Ocnele Mari

Locuitorii urbei, vizitatorii din localitățile învecinate și turiștii au parte în acest week-end de evenimente și spectacole unice în stațiunea Ocnele Mari. Evenimentele din cadrul festivalului cuprind ateliere pentru copii și tineret, vernisaje, concerte de muzică, o fastuoasă paradă a costumelor istorice și a obiceiurilor din străbuni, expoziții de artă, spectacole de teatru și muzică, conferințe tematice extraordinare legate de […]

Read more

Apartament în flăcări la Drăgășani! O persoană transportată la spital

În cursul nopții, la ora 23.45, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Drăgășani au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Tineretului, din municipiul Drăgășani. Pentru misiune au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ. […]

Read more

Comuna Slătioara concesionează teren în Satul Mogești

Conducerea administrative a Comunei Slătioara pune la dispoziția investitorilor un teren cu o suprafață generoasă, 7448 metri pătrați, în vederea dezvoltării afacerilor. Terenul o să fie concesionat prin licitație, conform O.U.G. 57/2019, şi conform Hotărârii Consiliului Local nr. 36 din data de 30.04.2024. Informaţii privind documentaţia de atribuire se regăsesc în caietul de sarcini care poate să fie achiziționat pentru […]

Read more

Piața agro-alimentară din Mateești e aproape de inaugurare

Primăria Mateești este foarte aproape de a inaugura o nouă investiție importantă. Este vorba despre piața agro-alimentară unde vor funcționa 32 de standuri și unde producătorii locali își vor putea expune produsele. Se vor putea comercializa fructe, brânzeturi, legume, băuturi, dulciuri dar și articole vestimentare. Târgul va funcționa săptămânal, în fiecare zi de duminică și mai mult ca sigur o […]

Read more

Avarie la o conductă de gaze în municipiul Râmnicu Vâlcea

O avarie a unei conducte de gaze, a avut loc sâmbătă seara, 3 august 2024, în municipiul Râmnicu Vâlcea, cartierul Goranu, strada Kalamata. “La locul evenimentului s-au deplasat, de urgență, forțe de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială CBRN. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru avertizarea […]

Read more

APAVIL angajează electrician electrician în cadrul Sectorului Stație de Epurare Ape Uzate

APAVIL SA anunță scoaterea la concurs a unui post de electrician în cadrul Sectorului Stație de Epurare Ape Uzate. Concursul constă în probă scrisă și probă practică și se va desfășura astfel: – proba scrisă se va susține în data de 27.08.2024, ora 1200, la sediul APAVIL din str. Carol I nr.3-5, – proba practică se va susține în data […]

Read more

FOTO: Succes al Școlii Gimnaziale Țepești din comuna Tetoiu

Localitatea Tetoiu, una dintre cele mai vechi așezări locuite din România după descoperirile arheologice, a avut mereu, în fiecare generație, oameni deosebiți, remarcați la nivel național sau european pentru talentul lor. Zilele trecute tânăra Maria Letiția Ruiu absolventă a Liceului Tehnologic „Petrache Poenaru” Bălcești, a obținut Locul I la concursul de admitere la Facultatea de Farmacie, programul Farmacie, UMF Craiova, […]

Read more

FOTO: Incendiu de vegetație pe masivul Buila Vânturarița

Pompierii vâlceni acționează de joi, 1 august, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată de pe masivul Buila-Vânturariţa, la peste 1580 de metri altitudine. Au luat foc doar uscăturile şi cetina de brad. “Pe masivul Buila Vanturarita punct Curmatura Oale, la o altitudine de 1583 m a fost localizat un incendiu de vegetație uscată care se manifestă pe o suprafață […]

Read more

Vâlceni arestați pentru acte de violență

Doi bărbați de 32 și 55 de ani, au fost arestați, după ce ar fi exercitat acte de violență asupra 3 bărbați din Berbești, la intervale de timp diferite. Astfel, în urma probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, polițiștii au dispus reținerea celor doi bărbați, urmând ca aceștia să fie prezentați […]

Read more

După gratii pentru infracțiuni în trafic

Un bărbat a fost reținut de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călimănești pentru comiterea infracțiunilor la regimul rutier. În fapt, la data de 30 iulie a.c., în jurul orei 23:45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călimănești au depistat pe DJ 703G, în localitatea Berislăvești, un autoturism condus de către un bărbat, de 57 de ani, din localitate. În urma verificărilor […]

Read more

FOTO: Un moment de mândrie pentru Jandarmeria Vâlcea! 33 jandarmi avansați în grad

Joi, 1 august, 33 de colegi din cadrul Jandarmeriei Vâlcea au avut parte de avansări în grad. Această zi marchează un pas important în cariera lor, recunoscându-le efortul și dedicarea. Într-un cadru festiv, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea, col. Ciaușescu Grigore, le-a acordat noile grade celor 5 ofițeri și 28 de subofițeri, exprimându-și recunoștința pentru munca lor […]

Read more
1 48 49 50 51 52 1,285