Aurora Măgura, victorie clară la Popești
Pentru candidatul PSD la funcția de primar al Comunei Popești, alegerile locale au fost o simplă formalitate. În ciuda numărului semnificativ de candidați și a unei campanii electorale murdare, actualul edil a câștigat fără probleme scrutinul. În plus, PSD va avea majoritate și în Consiliul Locale, semn că proiectele viitoare și cele aflate în curs se duc la îndeplinire.
“Dragi locuitori ai comunei Popești, am bucuria, de a va anunța, că principalele obiective propuse pentru mandatul următor, și anume: alimentarea cu gaze naturale a comunei noastre și asfaltarea tuturor drumurilor sătești din Popești, nu sunt doar promisiuni în vânt. Pentru sistemul de gaze avem finalizat studiul de fezabilitate și urmează a fi depus la Ministerul Fondurilor Europene. Intreaga lucrare urmând a fi realizată printr-o asociere cu localitățile Oteșani și Cernisoara. In acest sens, in prezent va pot spune că întrunim toate condițiile specificate în Ghidul de Finanțare.
In ceea ce privește cel de-al doilea obiectiv, respectiv modernizarea drumurilor sătești din localitate, este acum realizabil, investitia fiind acceptată în programul de dezvoltare, derulat prin Compania Națională de Investiții! Continuăm împreună!” – AURORA MĂGURĂ, PRIMAR COMUNA POPEȘTI.