ATENŢIE! APAVIL debranşează rău-platnicii
Din cauza întârzierilor la plata facturilor reprezentând servicii furnizare apă potabilă şi canal, APAVIL SA a decis sistarea alimentării cu apă a clienților rău-platnici.
Rău – platnicii care înregistrau la data de 21 aprilie a.c. datorii importante către APAVIL S.A au fost deja notificați, iar cei care nu au achitat debitele după primirea notificărilor au început să fie debranșați. Astfel, până la sfârșitul lunii aprilie, au fost debranșați 19 clienți. Facem precizarea că acțiunea de debranșare va continua și în perioada următoare.
Menționăm că rebranşarea se va efectua numai după achitarea unei taxe ce cuprinde demontarea, montarea şi verificarea contorului, iar în cazul în care debranşarea se va efectua de la punctul de legătură, va trebui să se achite contravaloarea avizelor, autorizaţiilor şi toate lucrările privind debranşarea şi rebranşarea la reţeaua de apă/canalizare.
Societatea este nevoită să apeleze la această măsură întrucât s-a constatat creşterea semnificativă a cuantumului sumelor datorate de către clienţi în contul serviciilor prestate. Deşi conducerea societăţii a manifestat întotdeauna înţelegere în ceea ce priveşte achitarea de către asociaţiile de proprietari a facturilor pentru serviciile prestate, se pare că în anumite cazuri clienţii nu au găsit de cuviinţă sa aprecieze just această atitudine.
Locatarii bun-platnici din cadrul asociaţiilor de proprietari care vor fi debranşate sunt rugaţi să înţeleagă necesitatea adoptării unor astfel de măsuri.
Facem un apel şi pe această cale către toţi utilizatorii serviciilor noastre să-şi plătească contravaloarea consumului de apă. Scopul nostru este să asigurăm continuitatea serviciilor, nu să ajungem în situația de a fi nevoiți să debranșăm.