Articole vestimentare confiscate la Berislăveşti
Polițiștii din cadrul Posturilor de poliție Berislăvești și Sălătrucel au confiscat peste 30 de kg de articole de vestimentație, oferite spre vânzare ilicit.
La data de 26 iulie a.c., polițiștii au depistat pe timpul patrulării, în Berislăvești, un bărbat din orașul Călimănești care oferea spre vânzare diferite articole de îmbrăcăminte.
Polițiștii au constatat că nu deține documente legale în acest sens, cele peste 30 de kg de haine fiind confiscate, iar persoana în cauză sancționată contravențional.