Arhiepiscopia Râmnicului a oferit ghiozdane și rechizite școlare în valoare de 215.500 lei pentru 2.315 elevi
Pentru a preîntâmpina abandonul școlar, Arhiepiscopia Râmnicului a oferit un sprijin real și consistent copiilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse. Astfel, la debutul anului școlar 2024-2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, 2.315 elevi din eparhie, au primit ghiozdane și rechizite școlare, în valoare totală de 215.500 lei. Abandonul școlar este o problemă actuală generată de cauze multiple și reflectă lipsa de interes, motivaţie, încredere în educaţia şcolară, dar și dificultățile materiale cu care se confruntă părinții, din dorința de a-și susține financiar copiii, pentru a beneficia de servicii educaționale de calitate.
În fiecare parohie din cele patru protopopiate ale Arhiepiscopiei Râmnicului, s-au distribuit materiale necesare unui nou început de an școlar, prin implicarea directă a preoților.
Scopul aceastei activități, este de a susține școlarizarea elevilor din categorii dezavantajate, copii aflați în situație de risc, dar și pentru a încuraja copiii capabili de performanță.
Proiectul social se desfășoară an de an, cu multă dăruire, în Arhiepiscopia Râmnicului, în luna septembrie, având drept scop ajutorarea elevilor din medii defavorizate, și încurajarea acestora pentru a fi prezenți la școală.