Aproape 800 mii lei alocați comunei Bujoreni prin Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar
796.108 lei au fost alocați comunei Bujoreni prin Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar. Proiectul intitulat “Împreună pentru viitor” a fost deja aprobat spre finanțare și va fi implementat la Școala Gimnazială, sat Gura Văii. Grupul țintă îl reprezintă 106 elevi de gimnaziu, care vor beneficia din toamnă de o masă caldă și de activități de tip after school, precum și de organizarea de activități extracurriculare, cum ar fi participarea la tabere și excursii.
Proiectul se derulează pe o perioadă de 3 ani, iar scopul principal îl reprezintă prevenirea abandonului și reducerea părăsirii timpurii a școlii și, implicit, creșterea ratei de tranziție de la învățământul secundar inferior – gimnazial la învățământul secundar superior – liceu sau învățământ profesional și tehnic.
“Noi, la Bujoreni, mai avem în derulare încă două proiecte de acest gen, circa 120 de elevi beneficiind deja de o masă caldă pe zi, dar și de activități de tip after school. Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, crezul meu rămâne neschimbat: investim în învățământ, investim în viitorul copiilor! Educația este pe primul loc la Bujoreni! Cu această ocazie aș dori să anunț că vom continua lucrările la Școala Olteni. Chiar din această lună va începe construcția unei parcări, iar apoi vom realiza un teren multifuncțional. De asemenea, vom amenaja un spațiu de joacă și vom construi o locație nouă și spațioasă pentru grădiniță” – Gheorghe GÎNGU, primarul comunei BUJORENI.