APAVIL: Se întrerupe apa potabilă în anumite zone din Rm. Vâlcea și Ocnele Mari
Din cauza complexității lucrărilor de remediere a avariilor și a conectării rețelei PE 630 mm la conducta de transport a apei potabile OL/PREMO DN 600 mm, existentă în Râmnicu Vâlcea, strada Depozitelor, începând cu data 30.03.2022, ora 200 – până la finalizarea lucrărilor, se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii existenți în Râmnicu Vâlcea pe strada Calea lui Traian – tronson cuprins de la intrarea Sudului până la strada Depozitelor (ambele sensuri de mers), blocurile 1 și 2 Vilmar, PT 12 Magheru, strada Iacob Simian, strada Schitului – parțial, strada Drumul Gării (Gândăcești), strada Buridava, strada Stolniceni – partea stângă de mers și strada Depozitelor – interseția cu calea ferată până la intersecția cu Copăcelu – Ghioceilor, Copăcelu – Căzănești și orașul Ocnele Mari – zone înalte.
În această perioadă orară, echipele de intervenție ale APAVIL SA vor face eforturi susținute pentru scurtarea timpului necesar finalizării lucrărilor.
Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), angajații Apavil SA vor efectua purjări în zona respectivă și în zone adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. Recomandăm consumatorilor afectați să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produse ca urmare a întreruperii furnizării.
Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil SA în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor, confirmate de specialiștii societății noastre.