APAVIL S.A. – ANUNȚ privind scoaterea la concurs a postului de Birou Urmărire Recuperare Creanțe în cadrul Serviciului Clienți

Pentru a participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

Condiții generale:
a) Să dețină cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) Să cunoască limba română scris și vorbit;
c) Să îndeplinească vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) Să dețină capacitate deplină de exercițiu;
e) Să dețină o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) Să îndeplinească condițiile de studii și după caz, de vechime și alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) Să nu fie condamnat/ă definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiții specifice:
– Studii economice superioare, de specialitate;
– Experiență de minim 3 ani în domeniu;
– Abilități de comunicare;
– Disponibilitate pentru lucrul peste program;
– Cunoștințe operare PC: Microsoft Office (Word, Excel), Internet Explorer.

Dosarul de Concurs trebuie să conțină următoarele documente:
a) cerere de înscriere în concurs adresată Directorului General;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care dovedesc efectuarea unor autorizări;
d) cazierul judiciar;
e) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de unitățile sanitare abilitate. Adeverința trebuie să conțină, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății;
f) curriculum vitae, model European;
g) recomandare de la ultimul loc de muncă (constituie avantaj).
Desfășurarea concursului:
Concursul se va desfășura în trei etape succesive, după cum urmează:
– Selecția dosarelor de înscriere va avea loc în data de 28.06.2018
– proba scrisă va avea loc în data de 03.07.2018, ora 9ºº
– interviul va avea loc în data de 03.07.2018, ora 13³º.
Data limită până la care candidații vor depune actele pentru dosarul de concurs este 27.06.2018 ora 14ºº, la Registratura APAVIL S.A., Rm. Vâlcea, str. Carol I, nr.3-5.
Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidații admiși la proba precedentă.
Concursul constă în proba scrisă și interviu și se va desfășura la sediul APAVIL S.A., Rm. Vâlcea, str. Carol I, nr.3-5.

Tematica și Bibliografie
– Legea nr.82/1991 a contabilității, republicată cu modificările și completările ulterioare;
– Ordinul nr.2861/2009 privind aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii;
– Ordinul nr.2634/2015 privind documentele financiar contabile;
– Legea nr.72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante;
– Legea nr.51/2006, republicată – Legea serviciilor comunitare de utilități publice;
– Legea nr.241/2006, republicată – Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare;
– Legea 227/2015 privind Codul fiscal;
– Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală – Cap. III Dobânzi, penalități de întârziere și penalități de nedeclarare.
Actele normative pot fi accesate pe portalul legislativ al Ministerului Justiției (legislatie.just.ro).

Calendarul concursului:
27.06.2018 ora 14ºº termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs de către candidați
28.06.2018 selecția dosarelor de concurs
28.06.2018 ora 15ºº afișarea rezultatelor selecției dosarelor
29.06.2018 ora 13ºº termenul limită pentru depunerea contestațiilor privind selecția dosarelor
02.07.2018 ora 14ºº soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor acestora
03.07.2018 ora 09ºº proba scrisă
03.07.2018 ora 12³º afișarea rezultatelor probei scrise
03.07.2018 ora 13³º proba interviu
04.07.2018 ora 11ºº afișarea rezultatului probei interviu
05.07.2018 ora 14ºº termenul limită pentru depunerea contestațiilor
06.07.2018 ora 12ºº Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor acestora
09.07.2018 ora 12ºº afișarea rezultatelor finale la sediul APAVIL și pe site-ul www.apavil.ro
Informații suplimentare la Serviciul Resurse Umane, telefon 0250/739580, interior 22.
Program de lucru: luni-joi între orele 07ºº – 15³º, vineri între orele 07ºº – 13ºº.