APAVIL ANGAJEAZĂ LABORANT!

APAVIL SA: ANUNŢ privind scoaterea la concurs a următoarelor posturi:
• 1 post laborant, pe perioadă determinată de 2 ani, în cadrul Sectorului Olaneşti, Laborator Staţie tratare Apă Răpuroasa
• 1 post laborant, pe perioadă determinată până la data de 31.12.2020, în cadrul Laboratorului Apă – Staţie tratare Rm. Vâlcea

Pentru a participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
Condiţii generale:
a) Să deţină cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) Să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) Să îndeplinească vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) Să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
e) Să deţină o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) Să îndeplinească condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) Să nu fie condamnat/ă definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice:
a) Studii medii:
– liceu cu profil Chimie, liceu cu profil Protectia Mediului, Ştiinţele Naturii, absolvite cu diplomă de bacalaureat şi atestat;
SAU
– liceu teoretic absolvit cu diplomă de bacalaureat şi certificat de calificare profesională laborant;
b) Abilităţi de comunicare;
c) Disponibilitate pentru lucrul peste program;
d) Cunoştinţe operare PC: Microsoft Office (Word, Excel), Interner Explorer;
Dosarul de Concurs trebuie să conţină următoarele documente:
a) Cerere de înscriere în concurs adresată Directorului General;
b) Copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) Copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
d) Cazierul judiciar;
e) Adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de unităţile sanitare abilitate. Adeverinţa trebuie să conţină, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii;
f) Curriculum vitae, model european.
Actele prevăzute vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Concursul se va desfăşura în trei etape succesive, după cum urmează:
– selecţia dosarelor de înscriere va avea loc în data de 10.06.2019;
– proba scrisă va avea loc în data de 12.06.2019, ora 0900 ;
– proba practică va avea loc în data de 12.06.2019, ora 1300.
Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă.
Data limită până la care candidaţii pot depune actele pentru dosarul de concurs este de 07.06.2019, ora 1200, la Registratura societatii APAVIL SA, str. Carol I nr.3-5.
Proba scrisă va avea loc la sediul APAVIL, str. Carol I nr.3-5.
Proba practică se va susţine în cadrul Laboratorului Apă-Staţie Tratare Rm- Vâlcea, situat în Rm- Vâlcea, str. Cîmpului nr.17 (lângă Centrul de Afaceri Flandra).
Informaţii suplimentare:
Program de lucru luni-joi, între orele 0700 – 1530
vineri, între orele 0700 – 1300
Serviciul Resurse Umane, telefon 0250/739580, interior 22.
TEMATICA ŞI BIBLIOGRAFIA PENTRU CONCURS
Tematică
1. Analize de apă, preparare reactivi chimici şi gestionarea echipamentelor de lucru.
Bibliografie :
1. Legea 458/2002 republicata în anul 2011 și completată în 2017 privind calitatea apei potabile;
2. Ing. E. Pincovschi , ing. E. Tonca – Indrumătorul laborantului chimist-Editura tehnică.

CALENDARUL CONCURSULUI
16.05.2019 publicare anunţ
07.06.2019, ora 12.00 termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs de către candidaţi
10.06.2019, ora 12.00 selecţia dosarelor de concurs şi afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor
11.06.2019, ora 12.00 termenul limită pentru depunerea contestaţiilor privind selecţia dosarelor
11.06.2019, ora15.00 soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor acestora
12.06.2019, ora 09.00 proba scrisă
12.06.2019, ora 13.00 proba practică
13.06.2019, ora 12.00 afişarea rezultatelor
14.06.2019, ora 09.00 termenul limită pentru depunerea contestaţiilor privind proba scrisă şi proba practică
14.06.2019, ora 12.00 soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor finale la sediul societăţii APAVIL şi pe site-ul www.apavil.ro