Anul se termină spectaculos la Dăești
Primarul Comunei Dăești, George Popolan, este adeptul lucrurilor făcute cu un plan stabilit, iar proiectele implementate în localitate trebuie să fie de un real ajutor pentru comunitatea locală și mereu după consultări cu cetățenii. Astfel, acest an se va termina spectaculos în comuna vecină Râmnicului, cu inaugurarea a două obiective vitale. Până în prima zi din 2024 se vor termina lucrările de alimentare cu gaze naturale de la Dăești și clădirea unde va funcționa sala de sport cu o capacitate de peste 100 de locuri în tribune. De altfel, chiar în aceste zile se fac ultime retușuri și finisaje la sala unde își vor desfășura elevii orele de educație fizică, dar unde în mod normal își vor desfășura antrenamentele mai multe echipe de handbal, volei sau baschet. Și în ceea ce privește planurile pentru viitorul apropiat comuna stă bine. La Dăești se va amplasa un parc de aventură care în mod sigur va atrage și mai mulți turiști.