Anul 2015 pentru Dreapta din Vâlcea
Fuzionarea PDL cu PNL a dus la o creştere a aleşilor locali liberali din Vâlcea şi a activiştilor. Dar a adus de asemenea conduceri bicefale la nivelul tuturor organizaţiilor, şi mulţi dintre activişti se află permanent în disensiuni datorate în bună parte perioadei lungi în care au activat în partide concurente. În multe localităţi liderii judeţeni vor avea probleme serioase la alcătuirea listelor pentru localele de anul viitor între membri foşti PDL şi vechii liberali.
În plus, liberali au pierdut conducerea Primăriei Râmnicului pe care au câştigat-o pentru prima dată în 2012 cu Emilian Frâncu, acum în penitenciar. Anul care se încheie peste câteva zile a marcat însă un an de conducere a Consiliului Judeţean de către PNL, tot pentru prima dată, dar este drept cu un preşedinte interimar. Numai că Gică Păsat nu mai poate fi schimbat până în vara viitoare. În schimb, prefectul şi subprefectul pot fi schimbaţi, iar liberalii Radu Renga şi Mircea Nadolu sunt pregătiţi să revină pe poziţiile prefecturale după ce au stat la conservare. Anul 2015 nu a fost un an uşor pentru conducerea PNL, iar deputatul Cristian Buican a fost obligat la un balet al măsurilor de forţă amestecate cu diplomaţie şi şiretenie pentru a face faţă situaţiilor delicate. În partid se anunţa plecarea senatorului Dan Niţu, iar targeturile liberale de câştigarea primăriei municipiului, a 50 de posturi de primar şi a conducerii CJ par a fi serios periclitate de scandalurile actuale din ţară care fac aproape imposibilă candidatura fostului deţinut Mircia Gutău sub culorile liberale. A mai fost şi lupta pentru consiliile de administraţie, în special la CET precum şi alte scandaluri legate de unele administraţii locale.
Din punct de vedere organizatoric PNL nu s-a mişcat suficient de repede şi de bine pentru a profita de decesul liderului social democrat Câlea, de alegerile interne din PSD şi de slăbiciunile primarului interimar. Iar lupta pentru sinecuri i-a făcut pe liberali să greşească şi să lase în poziţii cheie în CJ diferiţi oportunişti, aşa zişi sociali democraţi care se ocupă cu acumularea de capital în interes propriu. Printre ei, la loc de cinste unul care ar putea fi oricând un subiect de succes al unui procuror ambiţios.
Deputatul Cristian Buican – lider autoritar
S-a remarcat prin tăierea contractelor de la CET pentru presa abonată la banul de acolo. Şi cu asta şi-a atras adversitatea mai multor patroni din presă care l-au bombardat cu fel de fel de acuze. L-a impus pe Gică Păsat la conducerea CJ şi l-a controlat permanent. A câştigat oarecum toate diferendele şi disputele interne cu senatorul Niţu sau cu Romulus Bulacu. Controlează organizaţia municipală şi pe cea judeţeană, chiar dacă mulţi dintre consilieri nu îl înghit. Are o echipă foarte competentă în administraţie cu vreo 15 primari care ar câştiga oricând alegerile şi dacă acestea ar avea loc din două tururi de scrutin. Cel mai important este că a reuşit să facă în aşa fel încât un eventual eşec de la locale să cadă pe spinarea conducerii centrale a PNL care i-a interzis să-l pună pe Mircia Gutău candidat la primăria Râmnicu Vâlcea. Şi-a consolidat sprijinul din birourile de conducere şi le controlează, iar imaginea sa în partid este de lider autoritar.
Senatorul Adrănel Cotescu – lider interimar municipal, eficient
Conduce eficient interimar organizaţia municipală. A dovedit echilibru în decizii şi a avut o activitate parlamentară bogată şi eficientă. Este un profesionist în privinţa lucrărilor de infrastructură şi a ajutat nenumăraţi primari din ambele partide mari să îşi atingă unele obiective. A avut poziţii ferme legate de competiţia internă a liberalilor pentru ocuparea funcţiilor de candidaţi la locale. Anul 2015 a fost un an bun pentru senatorul vâlcean, dar dificil pe plan organizatoric.
Senatorul Dan Niţu – pion important pentru Dreapta
A avut un an bun din punct de vedere al acţiunilor în parlament. Aflat la primul mandat, s-a descurcat excelent în acest domeniu şi s-a implicat de asemenea de multe ori în acţiuni cultural educativ sportive în Vâlcea, sprijinind proiecte importante ale unor comunităţi. Pe plan politic, dorinţa sa de a ajunge preşedinte de CJ a fost oarecum dejucată de schimbarea sistemului de alegerea preşedintelui de anul viitor, când acesta nu va mai fi ales uninominal. Imaginea sa pare de lider nehotărât pentru că a declarat că va pleca din PNL la ALDE, ca apoi să se răzgândească. În interiorul organizaţiei a pierdut paşi după înlăturarea lui Bogdan Pistol din funcţia de vicepreşedinte al CJ. Senatorul este însă un pion important pentru dreapta din Vâlcea, iar liberalii au nevoie de resursele sale financiare şi umane în perspectiva celor două bătălii electorale de anul viitor.
Gheorghe Păsat, preşedintele CJ Vâlcea – a crescut politic
Excelentă prestaţia sa de interimar la conducerea Consiliului Judeţean. Deşi criticat de unii colegi din presă, mai ales de cei obişnuiţi să aibă acces facil la banul public pentru prestaţii oarecum îndoielnice, Gheorghe Păsat a dovedit o eficienţă şi maturitate în actul de conducere la care sincer nu ne aşteptam la desemnarea sa pe această poziţie. A avut un an greu, cu inundaţii, cu secetă, cu conflicte interne în Consiliul Judeţean. A crescut politic foarte mult, şi pentru PNL este un real câştig. Din păcate nu a fost capabil să facă puţină curăţenie prin organigrama Consiliului Judeţean de unde ar trebui exmatriculate câteva persoane abonate la sinecuri şi la banul public.
Decepţiile liberale : viceprimarul Eduard Vîrlan – incapabil să îşi facă o imagine pozitivă la primărie care să-l propulseze cu şanse drept candidat la localele viitoare şi deputatul Traian Dobrinescu ocupat de poeziile sale şi votând în parlament ca „o vită” (după propriile declaraţii, n.r.), sunt cele două decepţii ale liberalilor vâlceni.
Punctele tari : PNL are acum administrarea oraşelor Brezoi, Horezu, Băbeni, Călimăneşti, Băile Govora, iar edili de aici s-au descurcat bine în mandatul actual şi au realizări care să le permită câştigarea unui nou mandat anul viitor. Dar liberalii mai deţin administraţiile din foarte multe comune în care au condus bine, iar proiectele europene îi îndreptăţesc să spere la victorii în locale. Liderii liberali ştiu însă că victoria în CJ depinde de obţinerea celui mai mare număr de voturi din judeţ la CJ. Iar asta nu se poate face cu populaţia unor comune ca: Perişani, Titeşti, Racoviţa, Muereasca. Chiar şi cu un scor bun în oraşele care le deţin liberalii au nevoie de o prestaţie foarte bună a candidatului lor la Primăria Râmnicu Vâlcea şi a listei de consilieri. Explicaţia este simplă, pentru că în Râmnicu Vâlcea, într-o singură secţie de votare sunt arondaţi mai mulţi cetăţeni cu drept de vot decât toţi cetăţenii dintr-o comună sau chiar din Govora. Acest lucru s-a văzut în 2012 când UNPR cu un candidat ca Eusebiu Veţelanu, dar dirijat de Gutău din spate, a reuşit să ducă acest partid aproape necunoscut în zona rurală, cu mai multe mandate în CJ şi în consiliul municipal.
Traian Guminski