Antrenorul emerit de tenis Eugen Vătăşescu a fost sărbătorit de Primăria Râmnicului cu ocazia împlinirii vârstei de 102 ani
Un moment emoţionant s-a consumat vineri, 14 octombrie, în zi de mare sărbătoare pentru creştini, când râmniceanul Eugen Vătăşescu, antrenor emerit de tenis şi veteran de război, a fost sărbătorit de Primăria Municipiului cu două zile înainte de împlinirea vârstei de 102 ani. Cu această ocazie, aniversatul a primit, la domiciliul său, Diploma „Vârsta de Aur”, dar şi un premiu în valoare de 1.000 de lei. De la debutul acţiunii „Clubul Longevivilor – Vârsta de Aur” în anul 2012, 26 de centenari au fost sărbătoriţi şi premiaţi de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, o dovadă a respectului administraţiei locale pentru cei mai venerabili membri ai comunităţii locale.