Andra Bică (ISJ VÂLCEA): “Județul Vâlcea a fost reprezentat cu cinste la Concursului Național „Recunoștință făuritorilor Marii Uniri”
Ministerul Educației Naționale a premiat marți, 7 mai, în cadrul unei ceremonii organizate la Colegiul Național „Sfântul Sava” din Capitală, câștigătorii Concursului Național „Recunoștință făuritorilor Marii Uniri”.
Premiile și diplomele de merit au fost înmânate de ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, și secretarul de stat în MEN, Lixandru Florin.
Concursul s-a adresat atât preșcolarilor și elevilor din învățământul preuniversitar (secțiuni: creație literară – versuri, proză, eseuri, arte vizuale și muzicale, creații media), cât și studenților (domeniul arte vizuale) din cadrul a 18 universități din țară.
Competiția a constat în elaborarea unei lucrări originale, reprezentativă pentru viziunea autorului, obiectivul urmărit fiind stimularea creativității participanților.
“Județul Vâlcea a fost reprezentat cu cinste la acest concurs, elevii noștri obținând 3 premii, astfel:
🥈Premiul al 2-lea (învățământ primar) a fost obținut de eleva Neamțu Maria de la Școala Gimnazială “Take Ionescu”, îndrumată de profesorii Soare Florina și Neamțu Aurelia;
🥈Premiul al 2-lea (arte vizuale) a fost obținut de eleva Drăguț Dumitrana Mihaela de la Școala Gimnazială “Nicolae Bălcescu” Drăgășani, îndrumată de profesorii Drăguț Maria și Luță Adrian;
🥉Premiul al 3-lea (muzică) a fost obținut de eleva Ilie Petruța Andrada de la Clubul Copiilor Horezu, îndrumată de profesorul Bădiță Constantin Cosmin. Felicitări!” – prof. Andra Bică, inspector şcolar ISJ Vâlcea.