Andra Bica cere premierului măsuri concrete pentru sprijinirea mamelor și a familiilor tinere
Scăderea natalității readuce în atenție nevoia unor politici publice coerente, iar tema sprijinului acordat mamelor devine tot mai prezentă pe agenda parlamentarilor. Senatorul PSD de Vâlcea, Andra Bica, a adresat o interpelare Prim-ministrului, solicitând clarificări privind măsurile concrete pe care Guvernul le are în vedere pentru susținerea familiilor tinere.
Demersul vizează, în mod special, poziția Executivului față de proiectul de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaților, care propune scutirea mamelor de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pe perioada concediului pentru creșterea copilului. Măsura ar avea ca efect direct creșterea venitului net încasat de mame într-o perioadă esențială pentru echilibrul financiar al familiei.
„O astfel de măsură ar însemna un venit net mai mare pentru mame și o reducere a presiunii financiare într-o perioadă esențială pentru familie”, a declarat Andra Bica, senator PSD Vâlcea.
În interpelare, parlamentarul vâlcean solicită și informații despre alte instrumente avute în vedere pentru stimularea natalității, precum acordarea unor prime la naștere, vouchere destinate educației timpurii, facilități fiscale pentru familiile cu mai mulți copii sau programe dedicate sprijinirii părinților la revenirea pe piața muncii.
Totodată, senatorul a cerut un răspuns clar privind existența unui dialog real între Guvern, asociațiile de părinți, organizațiile societății civile și specialiștii în demografie, astfel încât politicile publice să fie construite pe baze solide și să producă efecte pe termen lung.
„Familiile tinere au nevoie de măsuri clare, stabile și corecte. Susținerea maternității nu este un cost, ci o investiție în viitorul României”, a declarat Andra Bica, senator PSD Vâlcea.
Tema sprijinului pentru mame și creșterea natalității rămâne una sensibilă, iar răspunsul Guvernului la această interpelare ar putea contura direcția viitoarelor politici dedicate familiilor tinere.
