Analiză politico-emoţională! Ce datorie are PSD Vâlcea faţă de foştii parlamentari Dan Constantin Mazilu şi Laurenţiu Coca?
Au fost ani mulţi activişti remarcabili în campaniile electorale şi au adus voturi PSD în multe rânduri de alegeri din Vâlcea. Au câştigat şi bătălii electorale uninominale pe colegii electorale. Este vorba de fostul deputat Dan Constantin Mazilu şi fostul senator Laurenţiu Coca.
Dar nu pentru meritele politice, administrative şi electorale trebuie respectaţi de membrii social democraţi,şi chiar de cei al altor partide.
În fiecare an, în ianuarie, când aniversăm Ziua Culturii Naţionale, mă întreb câţi dintre vâlceni, câţi dintre români, ştiu că în 2010, cei doi parlamentari au iniţiat proiectul de lege care a fost votat în decembrie şi promulgat ca lege.
Cei doi parlamentari vâlceni social democraţi au convins apoi încă 47 de deputaţi şi senatori să semneze iniţiativa legislativă şi au obţinut un vot zdrobitor în plen. Și astfel, proiectul prin care 15 ianuarie devenea Ziua Culturii Naţionale a devenit lege.
Nașterea “Luceafărului poeziei românești” a devenit, în decembrie 2010, Ziua Culturii Naționale grație unei legi gândite şi promovate de Dan Constantin Mazilu şi Laurenţiu Coca.
Toți avem o datorie faţă de cultura română, faţă de valorile care ne-au format şi pe care trebuie să le transmitem generaţiilor viitoare.
Să nu uităm că educaţia și cultura clădesc împreună o naţiune puternică şi demnă, iar Mihai Eminescu a fost și va rămâne un reper incontestabil pentru reuşita de a îmbina efortul de perpetuare a tradiţiilor cu necesara deschidere spre modernitate.
PSD Vâlcea ar putea să invite la toate manifestările dedicate acestei zile din Vâlcea, şi mai ales la cele de la Biblioteca Judeţeană, pe cei doi foşti parlamentari. Este un fel de datorie a le pomeni numele în alocuţiunile publice. O datorie care plătită nu aduce niciun prejudiciu celor care o vor face. Şi niciun pericol! Din contră!
Traian Guminski