Analiză politică! Mincinoșii din Consiliul Municipal Râmnicu Vâlcea și jurămintele lor false
Toți consilierii municipali actuali au depus, în mod public și în ședință filmată, următorul jurământ la începutul actualului mandat, ținând mâna pe Biblie și pe Constituție.
“Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Râmnicu Vâlcea. Așa să îmi ajute Dumnezeu!”.
Conform dicționarului explicativ al limbii române:
SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul.
Nu au trecut decât câteva zile de la depunerea acestui jurământ și 12 consileiri municipali l-au încălcat grosolan în ședința pe care au dat-o peste cap și în care, așa cum avea să constate recent Tribunalul Vâlcea, i-au votat, în mod ilegal, pe Virgil Pîrvulescu și Andrei Gheorghiu pentru funcțiile de viceprimari.
Secretarul Consiliului Local le-a atras atenția asupra ilegalităților din procedura de alegere a acestora și a votului lor. Cel puțin asupra faptului că votul este secret și că nimeni nu are dreptul să arate buletinul de vot altcuiva din cei prezenți știau toți consilierii. Toți știau că încalcă legea și că un om simplu dacă face așa ceva într o secție de votare este amendat și buletinul de vot anulat. Dar au votat, iar cei doi aleși ilegali viceprimari au acceptat ilegalitatea de dragul puterii. Toți 12 au încălcat jurământul că vor respecta legile. În mod public. Toți sunt sperjuri, lipsiți de scrupule și fără teamă de Dumnezeu.
Spun fără teamă de Dumnezeu pentru că a urmat, ca într-o sarabandă a deciziilor ilogice și ticăloase, o suită de decizii ale acestor consilieri profund dăunătoare unui număr mare de râmniceni.
Doamnele și domnii din așa zisă “Alianță pentru Râmnicu Vâlcea” au blocat proiectul de extindere a rețelei de alimentare de gaz din oraș cu încă 38 de kilometri, au refuzat, în două ședințe, proiectul prin care 16.000 de elevi din Râmnic ar fi putut primi câte o tabletă necesară studiului online (proiect care nu era finanțat din bugetul orașului), au refuzat să aprobe rectificarea bugetară necesară echipei de handbal SCM Râmnicu Vâlcea, au refuzat să aprope proiectul prin care toate societățile din Râmnic din domeniul HORECA puteau beneficia de o reducere a impozitului pe clădiri, au refuzat să nominalizeze reprezentanți în consiliile de administrație ale școlilor și liceelor din oraș iar aceste școli sunt acum în imposibilitatea de a funcționa legal și a a obține finanțări ministeriale. La cea mai recentă ședință au acceptat minciuna președintelui comisiei juridice a consiliului, domnul Alin Manda, care a declarat că un punct de pe ordinea ședinței are avizul comisiei deși știau toți că aceste comisii nu s-au întrunit înainte de ședința de plen tocmai pentru a nu da avize proiectelor propuse de executiv.
Unde este buna credință a acestor consilieri?
Care este binele făcut locuitorilor municipiului?
Că s-au propus și votat, unii pe alții, în diferite consilii de administrație?
Să fim serioși! Evident că actualul consiliu merită desființat printr-un referendum. Dar până la referendum cei afectați le pot cere daune materiale, în instanțe civile, acestor consilieri, iar executivul primăriei ar putea depune plângeri penale împotriva fiecăruia din cei ce și-au încălcat jurământul cu nonșalanță și tupeu.
Traian GUMINSKI