Analiză politică! Laurenţiu Nicolae Cazan este un candidat redutabil al PNL pentru Camera Deputaţilor
La cei 38 de ani împliniţi, este un om care nu a cerut nimic partidului (din care face parte de 8 ani) şi a dat mereu sprijin colegilor săi. De şase luni ocupă funcţia de secretar general al PNL Vâlcea, organizaţia cu cei mai mulţi primari în funcţie din judeţ.
Faţă de mulţi candidaţi, din partide diferite, tânărul avocat are câteva puncte forte care-l transformă într-un candidat redutabil cu şanse mari de a fi ales deputat în 6 decembrie.
În primul rând este unanim apreciat şi respectat într-o organizaţie cu mulţi membri cu vechime, respectabili şi buni profesionişti. Este un om cu profesie şi carieră sută la sută model liberal, ca avocat practicând cu succes una din cele mai liberale meserii din lume. Este recunoscut ca un om extrem de amabil, dar şi serios în acelaşi timp şi toate aceste calităţi, pe lângă altele, îl fac greu sau aproape deloc atacabil.
După atâţia ani în presă, în care am scris sute de articole critice la adresa unor politicieni, pot spune că, idiferent de situaţii, de conjuncturi şi de politici editoriale mi-ar fi imposibil să scriu un atac de presă care să stea în picioare în faţa cititorilor referitor la Laurenţiu Cazan.
Dar tânărul candidat mai are câteva calităţi esenţiale care-l transformă şi într-un candidat carismatic. Este jovial, bun comunicator, prezentabil, elegant nu doar în vestimentaţie, dar şi în limbaj, bun cunoscător al mediului rural vâlcean, dar şi al celui antreprenorial, familist convins şi cu mulţi prieteni, prefecţionist în carieră şi altruist faţă de toţi colegii săi.
Cred că ajuns în Parlament va face tot posibilul să ajute la dezvoltarea comunităţilor vâlcene prin promovarea unor iniţiative legislative care să ajute cu adevărat turismul, comerţul, industria şi transportul din Vâlcea.
Traian GUMINSKI