Amenzi de peste 220 mii lei persoanelor care nu au respectat măsurile privind restricționarea circulației
Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Vâlcea au continuat activitățile pentru asigurarea respectării dispozițiilor impuse de starea de urgență, echipe mixte de polițiști, jandarmi și polițiști locali verificând în ultimele 24 de ore peste 600 de persoane aflate în izolare la domiciliu, precum mai mulți agenți economici, șase dintre aceștia fiind sancționați contravențional, valoarea amenzilor aplicate ridicându-se la circa 39.000 de lei.
De asemenea au fost aplicate un număr de 107 sancțiuni contravențioale în valoare de peste 220.000 lei, persoanelor care nu au respectat măsurile privind restricționarea circulației.
Totodată, în ultimele 24 de ore, jandarmii vâlceni au însoțit 3 convoaie, cu un număr de 17 autovehicule, aflate în tranzit prin județul Vâlcea sau către centrele de carantină din județ.