Alexandra – lecție de viață pentru liceeni, exemplu pentru Casa Pinocchhio
Alexandra Fliu este un adevărat exemplu pentru colegii săi de la Casa Pinocchio, dar și pentru liceeni din tot județul Vâlcea. Beneficiară de la Casa Pinocchio, tânăra și-a dat seama că poate să reușească în viață dacă va învăța și a absolvit bacalaureatul fără probleme, cu o medie generală de aproape 7 după ce a fost un elev model la Liceul George Țărnea din Băbeni.
“Am avut emoții mari”
Alexandra spune că a fost pregătită pentru examentul maturității, dar recunoaște că a a avut mari emoții: “La BAC nu fost nici dificil, dar nici ușor, a fost undeva la mijloc. În schimb, emotiile au fost foarte mari, dar subiectele erau cunoscute de mine și, probabil, de toți elevii care au învățat. Am început să învăț de la începutul anului școlar pentru că nu am vrut să fiu stresată pe ultima sută de metri, așa cum au fost câțiva colegi de-ai mei. Nota finală a fost de 6,88, una mulțumitoare pentru mine”.
“Sunt mulțumită de anii trăiți până acum”
Tânăra este mulțumită de anii trăiți până acum, chiar dacă se află într-un centru de plasament: “Sunt fericită că am ajuns într-un centru de plasament. Am cunoscut oameni minunați, care m-au învățat numai lucruri bune. Am terminat liceul cu brio, am mulți prieteni, am participat la diferite tabere și excursii care m-au ajutat să evoluez și să cunosc oameni noi. Sinceră să fiu sunt foarte mulțumită de tot ce am făcut până acum”.
Vrea să fie asistentă medicală
Alexandra vrea să urmeze cursurile unei facultăți de asistență medicală și să aibă parte de o familie frumoasă: “Vreau să continui pe domeniu sanitar, așa că m-am decis să mă înscriu la facultatea de asistenţă medicală generală din Pitești. Îmi place să ajut oamenii și să le fiu alături. Peste 10-15 ani mă văd lucrând într-un spital din Pitești sau Vâlcea, cu o familie și cu o viață fericite. De asemenea, mă văd ajutând copii din centrele de plasament, dar și pe cei săraci”.
Citește mult și adoră plimbările
Plimbările și lectura sunt pasiunile proaspetei absolvente de liceu: “În timpul liber ascult muzică, citesc și mă plimb. De asemenea, în timpul liber prefer să stau cu prietenii și să vorbim despre viitorul nostru, să ne imaginăm cum va arăta acesta. Casa Pinocchio este locul în care am crescut, locul care m-a ajutat să reușesc, dar și cel care m-a educat. Pentru mine Casa Pinocchio este familia mea, acolo sunt persoanele care au crezut în mine, care m-au învățat ce este bine și ce este rău și care m-au ajutat să devin persoana care sunt. Mulțumesc personalului, directorului de centru, dar și colegiilor mei pentru tot ce au făcut pentru mine”.
Gabriel Cârjaliu