AJOFM Vâlcea organizează Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi pe 20 octombrie 2017
În luna octombrie, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea împreună cu Universitatea Constantin Brâncoveanu organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, la eveniment fiind aşteptate să participe persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă, indiferent de statutul social.
Bursa forței de muncă reprezintă una dintre cele mai importante măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă şi de facilitare a contactelor dintre angajatori şi persoanele aflate în căutarea activă a unui loc de muncă.
Astfel, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au posibilitatea să intre în contact cu un număr mare de angajatori, să identifice mai multe variante de angajare, iar agenţii economici participanţi la bursă pot să-şi recruteze personalul direct, fără intermediar, în funcţie de cerinţele specifice locurilor de muncă pe care le oferă.
Oferta locurilor de muncă va fi completată și cu locurile de muncă vacante din Uniunea Europeană/Spațiul Economic European.
În acest sens, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea și Universitatea Constantin Brâncoveanu – Facultatea de Management Marketing în Afaceri Economice organizează în data de 20.10.2017, începând cu ora 9:00, BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ PENTRU ABSOLVENŢI (acţiune care se desfăşoară la nivel naţional, fiind coordonată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă), la sediul Universităţii Constantin Brâncoveanu din Rm. Vâlcea, bd. Nicolae Bălcescu, nr. 39.
Angajatorii din judeţul Vâlcea care doresc să participe la acest eveniment trebuie să depună ofertele de locuri de muncă vacante la sediul ALOFM Rm. Vâlcea, str. Dacia, nr. 8, etajul III.
Ion Marius NAFLIU
DIRECTOR EXECUTIV
AJOFM Vâlcea