Adi Comănescu s-a retras din arbitraj
Meciul din primul eșalon care le-a pus față în față pe Chindia Târgoviște și pe FC Hermannstadt a fost ultimul în postură de arbitru pentru actualul președinte al Asociației Județene de Fotbal Vâlcea. Adrian Comănescu a decis să pună capăt activității competiționale și în scurt timp va intra în corpul observatorilor din România. Ajuns la 45 de ani, Adrian are în spate o carieră impresionantă, dusă pe parcursul a 25 de ani. În primul eșalon a arbitrat timp de 13 ani și a dus la bun sfârșit peste 100 de meciuri. Noi îi urăm mult succes lui Adi Comănescu în noua sa carieră! (G.C.)