Adevărul despre banii din pilonul II de pensii

Premierul Ilie Bolojaan a declarat recent că Guvernul nu confiscă niciun leu din fondul de pensii şi nu se foloseşte de acesta.Parţial declaraţia sa este adevărată dar parţial este şi mincinoasă.
Administratorii fondurilor de pensii din România au fost determinaţi de Guverne, inclusiv de cel actual, să cumpere certificate de stat. Adică să investească banii celor care contribuie în titluri de stat.

Peste 66 % din banii strânşi de la oameni în aceste fonduri se află acum în titluri de stat. În primul rând, statul are interesul să-și finanțeze deficitul. Chiar 66% din fondurile acestea se duc în finanțarea deficitului statului, practic cheltuielile mai mari decât veniturile ale statului se finanțează prin datorie și o mare parte din datorie se finanțează din fondurile acestea. Vor să își mențină această cerere pentru datorie ca să finanțeze acest deficit. Pe partea administratorilor fondurilor de pensii, ei sunt remunerați din comisioane. Acele comisioane sunt la valoarea activelor totale. În momentul în care ar scădea valoarea activelor totale, le scad și lor comisioanele. Atunci interesul este să nu le scadă.

Teoretic există bani pentru a plăti integral retragerile celor ce vor ieşi la pensie doar că aceşti bani nu sunt lichizi. Intrările în fonduri sunt mai mari decât ieşirile numai că dacă vor plăti integral sumele celor ce se pensionează nu vor mai fi bani aşa mulţi de investit în certificate, în titluri de stat. Iar Guvernul este disperat pentru că se bazează pe aceşti bani anual pentru a plăti salariile bugetarilor şi pensiile speciale.

Traian Guminski