Activități preventive pe linie de educație rutieră în școli
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea –Serviciul Rutier, Biroului Siguranță Școlară și Biroului de Analiză a Criminalității au desfășurat activități preventiv – informative și de educație rutieră la Școlile Gimnaziale Gura Văii și Olteni, din localitatea Bujoreni, din județul Vâlcea, în cadrul proiectului Educație rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilitate participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul acestei activități au fost prezenți 110 de persoane, respectiv adulți și copii.
Elevilor le-au fost prezentate laboratorul de educație rutieră, precum și dotarea (alcooltest, drugtest, pistol radar, TrueCam, stație emisie- recepție), aspecte din legislația rutieră și cazuri concrete din activitatea de zi cu zi a polițiștilor rutieri. Aceștia s-au putut familiariza cu indicatoarele rutiere și regulile de circulație pedrumurile publice.
Totodată, le-au fost transmise recomandări preventive referitoare la mersul cu bicicleta, cu rolele, mopedele, trotinetele electrice sau motocicletele, precum șila comportamentul pe care trebuie să îl aibă în mijloacele de transport sau la locul de joacă.
Pe parcursul activității, copiii au răspuns pozitiv la activitățile prin care au fost simulate diverse situații întâlnite în trafic, învățând cum să se asigure din ambele părți atunci când traversează strada și semnificația culorilor semaforului, conștientizând totodată și importanța respectării regulilor de circulație.
De asemenea, elevii au primit explicații despre urmările nerespectării legislației rutiere și despre efectele accidentelor rutiere în care pot fi implicați în calitate de participanți la trafic, modul de utilizare a mijloacelor de transport în comun/microbuze școlare. Indiferent de vârsta participanților la trafic, regulile rutiere trebuie cunoscute și respectate întotdeauna, cu responsabilitate. Acest lucru poate face diferența în cazul unui eveniment rutier, salvând vieți.
Astfel de activități preventiv-informative vor continua și în perioada următoare.