Activitate maximă pe şantierele din Muereasca
Primarul Ion Ungureanu este mulţumit de ritmul lucrărilor la cele trei obiective importante care se află în lucru.
“Avem drumul judeţean, lucrearea amplă depsre care aţi scris toţi jurnaliştii din Vâlcea. Este o lucrare complexă de refacere a drumului spre Frăsinei extrem de important şi pentru localnici dar şi pentru turişti. Termenul final este peste doi ani, poate vom avea parte de mai multe zile frumoase şi constructorul va definitiva mai repede, dar este şi perfect peste doi ani important este ca totul să se faca exact aşa cum trebuie. Apoi mai avem în lucru podul din Muereasca de Sus care cred că va fi finalizat mai repede şi refacerea unui drum comunal DC 171. Acesta ar trebui terminat într-un an, dar sper să se reuşească acest lucru până la finele anului. Iarna nu este deloc uşoară pentru localitatea noastră şi fiecare metru de asfalt uşurează viaţa celor care trăiesc aici”. (T.G.)