ACȚIUNE PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII PESTEI PORCINE AFRICANE

Polițiștii vâlceni acționează împreună cu specialiști, din cadrul D.S.V.S.A. Vâlcea, pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului pestei porcine africane.

La data de 10 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călimănești au oprit pentru control, pe raza comunei Sălătrucel, o autoutilitară condusă de un bărbat de 30 de ani, din județul Dâmbovița.
În urma controlului efectuat autoutilitarei polițiștii au descoperit 40 de suine, de diferite greutăți, pentru care bărbatul nu deținea documente de proveniență și transport.
Specialiștii din cadrul D.S.V.S.A ajunși la fața locului au procedat la confiscarea, eutanasierea și îngroparea suinelor. Totodată au fost recoltate probe biologice pentru efectuarea examenului virusologic.
Bărbatul a fost sancționat contravențional conform H.G. 984/2005 cu amendă în valoare de 720 de lei și a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de răspândirea bolilor la animale sau plante.