Acțiune a polițiștilor vâlceni în școlile din Rm. Vâlcea, Bălcești și Bărbătești
Săptămâna trecută, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică și Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități de informare pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenței juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ, polițiștii întâlnindu-se cu elevii din școlile de pe raza localităților municipiului Râmnicu Vâlcea, orașului Bălcești și comuna Bărbătești.
Cu această ocazie au fost purtate discuții cu elevii punându-se în vedere atât problematica violenței în școli, a delicvenței juvenile și victimizării minorilor, cât și pericolele pe care le prezintă rețelele de socializare și cum pot fi acestea evitate. Totodată, li s-a pus în vedere principalele infracțiuni care pot fi comise de către elevi sau ai căror victime pot deveni, consecințele actelor de violență, a sustragerii și distrugerii de bunuri, a absenteismului școlar, ale anturajului, consumului de alcool și tutun.
De asemenea, li s-a pus în vedere faptul că prevenirea delincvenței juvenile şi a victimizării minorilor sunt segmente ale prevenirii criminalităţii care necesită o atenţie deosebită, având în vedere faptul că tinerii pot cădea cu uşurinţă în capcana infracționalității, mai cu seamă datorită caracteristicilor vârstei, teribilismului şi dorinţei de a gusta noul la orice pas. Nu în ultimul rând, din cauza capacităţii reduse de a sesiza pericolul, tinerii pot deveni cu uşurinţă şi victime ale unor infractori.
S-a pus un foarte mare accent pe apariția fenomenului „bullying” în școli, expunându-se modalitățile prin care acesta se manifestă: exprimare inadecvată sau jignitoare, cum ar fi poreclire, tachinare, ironizare, imitare, amenințare, hărțuire repetată, bruscare, împingere, lovire, rănire, comportament care intră sub incidența legii.
Polițiștii au furnizat informații și sfaturi privind efectele negative ale consumului de droguri, consecințele deținerii și traficului ilicit de droguri, precum și posibilitățile de prevenție și tratament care pot fi aduse la cunoștință părinților, profesorilor și tinerilor prin linii telefonice de informare și ajutorare.
Este necesar ca școala să rămână acel mediu sigur și prietenos unde copiii obțin cunoștințe și deprinderi esențiale și dezvoltă relațiile definitorii pentru viitorul lor.