ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR RUTIERI, ÎN MUNICIPIUL RÂMNICU VÂLCEA

La data de 26 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au acționat pentru reducerea riscului rutier, asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică și a reducerii numărului şi a consecințelor accidentelor rutiere grave.

Polițiștii au oprit pentru control 42 de autovehicule, iar din cauza neregulilor descoperite, polițiștii au fost nevoiți să aplice 48 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu o valoare de peste 10.000 lei.
De asemenea, au fost reținute 7 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.
Au fost în atenția polițiștilor și bicicliștii, în anul 2019 abaterile bicicliștilor a fost principala cauză care a generat producerea a 100 accidente, soldate cu 3 morţi, 27 răniţi grav şi 72 de răniţi uşor.
Au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale bicicliștilor, 5 dintre aceștia fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Acțiunile de genul vor continua și în perioada următoare.