Accidente rutiere cu victime!
Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea efectuează cercetări cu privire la producerea a două accidente rutiere, soldate cu victime, ce au avut loc miercuri, 20 decembrie, în municipiul Râmnicu Vâlcea.
În fapt, un bărbat de 49 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism de teren, pe strada Calea lui Traian, nu a păstrat distanţa regulamentară şi a intrat în coliziune cu autoturismul din faţa sa, condus de o femeie de 42 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care semnalizase intenţia de a schimba direcţia de deplasare înspre stânga şi oprise pentru a da prioritate autovehiculelor care circulau din sens opus.
În urma coliziunii, conducătoarea auto a fost diagnosticată T.C.C. minor şi contuzie coloană cervicală, iar pasagera din dreapta faţă a acestui autoturism, în vârstă de 12 ani, a fost diagnosticată cu contuzie de bazin.
În cauză, s-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
De asemenea, un tânăr de 18 ani din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Iorga, nu a păstrat distanţa regulamentară de deplasare şi a intrat în coliziune cu autoturismul din faţa sa, condus de un bărbat de 41 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care oprise în intersecţie, pentru a acorda prioritate autovehiculelor care circulau pe bulevardul Tineretului. În urma coliziunii, a rezultat rănirea uşoară a unei femei de 37 de ani şi a unei tinere de 22 de ani, pasagere ale autoturismului care circula regulamentar. În cauză, s-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.