
Accident rutier cu patru vehicule implicate pe DN 7, la Balota
Traficul pe DN 7, în zona localității Balota, a fost afectat astăzi după-amiază de un accident rutier în care au fost implicate patru vehicule.
Potrivit IPJ Vâlcea, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 7, la kilometrul 222, pe raza localității Balota.
”Din primele verificări reiese că incidentul s-a produs „pe fondul nepăstrării distanței în mers”, au comunicat polițiștii vâlceni.
În urma impactului, o persoană, pasager într-unul dintre autoturismele implicate, a fost rănită și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Testarea conducătorilor auto cu aparatul etilotest a arătat rezultate negative.
În prezent, traficul rutier în zona producerii accidentului, pe sensul de mers Sibiu către Râmnicu Vâlcea, este afectat, circulația desfășurându-se alternativ.
Cercetările continuă pentru a stabili toate cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier.
Autoritățile recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență și să respecte distanța între vehicule, mai ales pe tronsonul DN 7, cunoscut pentru traficul intens.