Accident grav la Tuțulești! Un bărbat de 42 de ani a murit, alte trei persoane rănite

Astăzi, în jurul orei 14:24, un accident rutier grav s-a produs în comuna Racovița, satul Tuțulești.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. „Au fost solicitate trei ambulanțe SAJ, dintre care una de la SAJ Sibiu”, au precizat pompierii vâlceni.

„În urma impactului au rezultat cinci victime, dintre care o persoană a rămas încarcerată. Din nefericire, aceasta a fost declarată decedată ulterior de către echipajul medical sosit la fața locului. Persoana decedată este un bărbat, în vârstă de 42 de ani”, au comunicat pompierii vâlceni.

„De asemenea, a fost solicitat un echipaj de terapie intensivă mobilă de la ISU Sibiu, cu medic, și un elicopter SMURD. La locul intervenției s-au aflat și trei victime care au fost monitorizate de echipajele de prim-ajutor”, au comunicat pompierii vâlceni.

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au intervenit pentru cercetarea accidentului și dirijarea traficului. Circulația a fost restricționată temporar pe un sens de mers, până la finalizarea misiunii de salvare și eliberarea carosabilului.

Echipajele ISU au continuat intervenția pentru acordarea asistenței medicale celorlalte victime și pentru degajarea zonei.