A început programul „Rabla Local” • Râmnicu Vâlcea vrea să scape de 1000 de mașini uzate • Primăria Municipiului își oferă sprijinul celor care doresc să se înscrie în program
Luni, 31 iulie, la nivel național s-a dat startul Programului „Rabla Local” prin intermediul căruia cei care au o mașină mai veche de 15 ani o pot casa în schimbul sumei de 3.000 lei, din care 2.400 lei sunt acoperiți de la bugetul Fondului pentru Mediu, iar 600 lei din bugetele locale. La nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin HCL nr. 101/2023 s-a aprobat o alocare financiară de 600.000 de lei echivalentă pentru susținerea contribuției locale în cazul a 1000 de mașini casate.
Cei care vor să participe la acest program trebuie, în primul rând, să își deschidă un cont de utilizator pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, la adresa www.afm.ro, după care se pot înscrie în aplicație cu autovehiculul pe care doresc să îl caseze urmând calea „afm.ro / Programe de finanțare / Program casarea autovehiculelor uzate”, unde se detaliază și pașii de urmat. Persoanele care și-au făcut anterior conturi de utilizator în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice 2023” le pot utiliza și pentru accesarea programului „Rabla Local”. Perioada de înscriere în program este până la 31.08.2023, ora 16.30, sau până la epuizarea alocării financiare din partea Primăriei Municipiului, respectiv atingerea unui număr de 1000 de cereri de casare.
Sunt eligibile să participe la acest program persoanele fizice care îndeplinesc următoarele condiții:
– au domiciliul pe raza teritorială a Municipiului Râmnicu Vâlcea;
– deţin în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puţin 5 ani şi se află în evidenţele fiscale ale Municipiului Râmnicu Vâlcea cu excepția persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale;
– nu sunt înregistrate cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;
– nu au obţinut şi nu sunt pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru acelaşi autovehicul uzat cu care participă în Program;
– nu sunt condamnate pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
– se angajează să predea spre casare și să radieze din circulaţie și din evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare;
– se angajează că nu vor achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.
Totodată, criteriile de eligibilitate pentru autovehiculul care se dorește a fi casat sunt următoarele:
– este înregistrat în evidenţele fiscale ale Municipiului Râmnicu Vâlcea;
– la data solicitării acordării stimulentului pentru casare, are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricaţiei;
– are norma de poluare Euro 3 şi/sau inferioară;
– conţine componentele esenţiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, precum şi echipamente electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie.
După finalizarea termenului pentru înscriere, Administrația Fondului pentru Mediu va transmite lista participanților înscriși Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, care, printr-o procedură internă și în baza mai multor documente și declarații pentru verificarea criteriilor de eligibilitate, va încheia cu fiecare dintre aceștia un contract de finanțare; la finalul acestui demers, titularul cererii va primi în contul indicat suma de 3.000 de lei.
Întrucât pentru unele persoane procedura de creare a conturilor de utilizator pe site-ul AFM și cea de înscriere în programul „Rabla Local” pot fi mai dificile, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin intermediul Centrului de Informare a Cetățenilor – Biroul Informatică (de la parterul sediului din strada General Magheru nr. 25, camera 4), este gata să ofere sprijinul necesar după un program zilnic între orele 9.00 – 15.30 (de luni până vineri) și 9.00 – 13.00 (vinerea).