VIDEO 176 de ani de onoare: Jandarmeria, între tradiție și misiunea de azi

Jandarmeria Română marchează 176 de ani de existență, prilej cu care instituția își reafirmă rolul esențial în menținerea ordinii publice și siguranței cetățenilor. Cu această ocazie, jandarmii vâlceni au realizat un material video cu o puternică încărcătură simbolică, menit să surprindă evoluția și continuitatea acestei arme.

Reprezentanții Jandarmeriei transmit că, de-a lungul timpului, instituția a fost permanent în slujba comunității, adaptându-se provocărilor fiecărei epoci. „De 176 de ani, Jandarmeria Română a fost acolo unde a fost nevoie”, se arată în mesajul transmis de reprezentanții instituției.

Totodată, aceștia subliniază valorile care au stat la baza activității jandarmilor, indiferent de contextul istoric: „De la începuturi și până în prezent, generații de jandarmi au contribuit la siguranța comunităților, adaptându-se permanent vremurilor, fără a renunța la valorile care definesc această instituție: onoare, responsabilitate și devotament față de oameni”.

Clipul realizat de Jandarmeria Vâlcea pune accent pe ideea de continuitate, îmbinând elemente artistice cu simboluri ale trecutului și prezentului. „Prin acest material video am încercat să ilustrăm, într-o manieră artistică, continuitatea unei misiuni care depășește timpul”, au mai transmis reprezentanții Jandarmeriei.

Materialul video a fost deja distribuit pe canalele oficiale de social media ale instituției, fiind parte din seria manifestărilor dedicate Zilei Jandarmeriei Române.

La final, mesajul este unul simplu, dar plin de semnificație: „La mulți ani, Jandarmeriei Române!”.