Deputatul Antonio Popescu aduce 350.000 lei pentru Tetoiu! Investiții în școală și sănătate

Într-un context dificil al dezbaterilor pentru bugetul de stat pe anul 2026, marcat de blocaje și negocieri intense, comuna Tetoiu reușește să atragă fonduri importante pentru două investiții esențiale. Deputatul AUR de Vâlcea, Antonio Popescu, a obținut aprobarea a două amendamente care însumează 350.000 de lei, bani direcționați către educație și sănătate.

Primul amendament vizează modernizarea grupului sanitar al Școlii Local Nou Tetoiu, o intervenție considerată vitală pentru elevi și cadrele didactice. Într-o perioadă în care se vorbește tot mai des despre digitalizare și reformă în educație, realitatea din teren arată că, în unele comunități, lipsesc încă condițiile de bază.
Cel de-al doilea amendament are în vedere reabilitarea și dotarea dispensarului medical din comună, unde funcționează atât cabinetul de medicină de familie, cât și cel stomatologic. Pentru locuitorii din Tetoiu, acest dispensar reprezintă principalul punct de acces la servicii medicale.

Deși suma nu este una semnificativă la nivel național, impactul la nivel local este considerabil, contribuind direct la creșterea calității vieții.
Deputatul Antonio Popescu a subliniat importanța acestor investiții, declarând: „În cadrul dezbaterilor pentru bugetul de stat pe anul 2026, într-un context complicat și cu foarte multe blocaje, am obținut aprobarea a două amendamente care aduc 350.000 de lei în comuna Tetoiu, județul Vâlcea. (…) Aceasta nu este o victorie personală. Este o victorie a binelui, a normalității și a respectului față de oameni”.

Acesta a mai adăugat că implicarea sa în Parlament este ghidată de responsabilitatea față de cetățeni: „Nu am venit în Parlamentul României să ocup un loc. Am venit să reprezint vâlcenii până la capăt. Fără compromisuri și fără jumătăți de măsură”.

Prin aceste amendamente, comuna Tetoiu face un pas important spre normalitate, demonstrând că investițiile punctuale pot genera schimbări reale în comunitățile mici.