FOTO Noapte tensionată la Budești! Șofer recalcitrant, cercetat după ce a refuzat testarea pentru alcool și droguri
Un incident cu accente tensionate a avut loc în toiul nopții, pe raza comunei Budești, unde polițiștii rutieri au intervenit pentru a opri un autoturism suspect, însă au fost întâmpinați cu refuz și comportament agresiv din partea conducătorului auto.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, în jurul orei 01:00, polițiștii Serviciului Rutier au oprit regulamentar un autoturism pentru control. La volan a fost identificat un bărbat de 28 de ani, din comuna Câineni.
Intervenția a fost îngreunată de atitudinea conducătorului auto. Reprezentanții instituției precizează: „Pe parcursul interacțiunii, conducătorul auto a refuzat să coopereze cu polițiștii, manifestând un comportament agitat și o atitudine recalcitrantă”.
În același context, bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilometru și a susținut că nu ar fi condus autoturismul. De asemenea, acesta a refuzat deplasarea la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea pentru recoltarea de probe biologice, necesare stabilirii alcoolemiei și a eventualei prezențe a substanțelor psihoactive.
Situația a escaladat în momentul în care persoana în cauză nu a respectat indicațiile polițiștilor de a rămâne la fața locului. „Nu a respectat indicația polițiștilor de a rămâne la fața locului, pătrunzând într-o curte, unde s-a întâlnit cu alte trei persoane sosite ulterior”, au mai transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.
În urma verificărilor, polițiștii au dispus indisponibilizarea autoturismului și au întocmit documentele procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de recoltare de probe biologice.
Cercetările sunt continuate de polițiști, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care s-a produs fapta, precum și măsurile legale ce se impun.
