25 martie – Buna Vestire (Blagoveștenia) Ziua în care cerul a coborât în taina omului
În fiecare an, la 25 martie, creștinii prăznuiesc Buna Vestire, una dintre cele mai luminoase sărbători dedicate Maicii Domnului. Cunoscută în popor drept Blagoveștenia, această zi aduce împreună credința, tradiția și bucuria unei vești care, potrivit Evangheliei, a schimbat cursul istoriei.
“„Bucură-te, Tu, care eşti plină de har, Domnul este cu Tine. Binecuvântată eşti Tu între femei… Spiritul Sfânt se va coborî asupra Ta şi puterea Celui Preaînalt Te va umbri; pentru aceasta, copilul sfânt care se va naşte din Tine se va numi Fiul lui Dumnezeu.” (Lc. 1)
Buna Vestire este expresia cea mai înaltă a împlinirii așteptării mesianice, momentul în care făgăduințele lui Dumnezeu devin realitate prin „Copilul sfânt”.
n această zi, Biserica rânduiește dezlegare la pește și vin, spre bucuria credincioșilor aflați în post.
În tradiția populară, sărbătoarea este cunoscută și ca Blagoveștenia sau Ziua Cucului, fiind considerată ziua în care „se dezleagă limba păsărilor” și începe cântul cucului”, precizează dr. Florin Rpure, director al Direcției pentru Cultură Vâlcea.
În Arhiepiscopia Râmnicului, mai multe biserici-monumente istorice poartă hramul acestei sărbători, fiind repere de credință și patrimoniu:
– Râmnicu Vâlcea – Scuarul Mircea cel Bătrân
– fostul Schit Inătești
– Bărbătești (cartier Iernatic)
– Berislăvești (sat Scăueni)
– Boișoara (sat Bumbuiești)
– Copăceni
– Ionești (sat Bucșani)
– Pietrari (fostul schit Climent)
– Popești (sat Urși – biserică de lemn)
– Mănăstirești-Slătioara (biserică de lemn)
– Vlădești (sat Țânțulești)
Buna Vestire rămâne, dincolo de tradiții și rânduieli, o invitație profundă la deschidere sufletească. Este ziua în care fiecare credincios este chemat să primească, cu inimă curată, vestea mântuirii și să redescopere puterea credinței în viața de zi cu zi.
