Dezbaterea publică pe tema reglementării jocurilor de noroc – un exercițiul de succes de democrație participativă
Sala Cinematografului “Geo Saizescu” a fost plină luni seara cu ocazia dezbaterii publice pe tema reglementării activității de jocuri de noroc inițiată de Primăria Municipiului în temeiul modificărilor legislative de la începutul acestui an.
Cu o participare majoritară a celor ce activează în acest domeniu – administratori sau angajați – dar cu o destul de slabă prezență a simplilor cetățeni din Râmnic, dezbaterea ar fi putut părea una dezechilibrată, dar primarul Mircia Gutău, din mijlocul unui prezidiu alcătuit din reprezentanți ai administrației locale cu tangență la acest subiect, a invitat la cuvânt și a ascultat pe rând opinii venite din toate taberele.
Premiza de la care s-a plecat a fost una simplă: interzicerea totală a acestei activități nu va însemna decât migrarea jucătorilor pătimași în on-line sau în zona clandestină, simultan cu intrarea în șomaj a câtorva sute de angajați ai acestor săli care s-ar vedea puși în imposibilitatea de a-și mai achita ratele, chiriile, facturile sau traiul zilnic. În același timp, răspunzând unor reclamații făcute de locatari ai unor blocuri la parterul cărora funcționează spații de jocuri de noroc, primarul a anunțat că unele dintre acestea, cunoscute surse permanente de scandaluri și deranj pentru zonele din jurul lor, nu vor mai putea să funcționeze.
În finalul întâlnirii, s-a concluzionat că în termen de maxim 60 de zile, Municipalitatea va elabora și aproba un regulament de autorizare a activității de jocuri de noroc, având ca inspirație și documente similare inițiate de orașe precum Sibiu sau Cluj Napoca, astfel încât problemele pe care acest domeniu de activitate le produce comunității locale la momentul actual să fie diminuate considerabil sau chiar eliminate.

