FOTO/Focul a mușcat din dealuri! Două incendii de vegetație au pârjolit peste 100 de hectare în Vâlcea
Zi agitată pentru pompierii militari vâlceni, care au intervenit vineri la două incendii de vegetație uscată izbucnite în județ. Flăcările au mistuit zeci de hectare de teren, însă, din fericire, nu au fost înregistrate victime și nici gospodării afectate.
Primul incendiu a fost semnalat în orașul Băbeni, unde pompierii militari au intervenit alături de forțele Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.
„Pompierii militari vâlceni intervin, împreună cu forțele SVSU din orașul Băbeni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată, în localitatea mai sus menționată. Incendiul a afectat, până acum, cca 10 ha. Nu sunt victime sau gospodării afectate. Misiune în dinamică”, a transmis inițial maiorul Sorin Albinaru, reprezentant al ISU Vâlcea.
Intervenția a continuat câteva ore, iar pompierii au reușit să stingă focul înainte ca acesta să se extindă către locuințe.
„Incendiul este lichidat. Au ars vegetație uscată și mărăciniș pe cca. 15 ha”, a precizat ulterior maiorul Sorin Albinaru, din cadrul ISU Vâlcea.
În paralel, un al doilea incendiu mult mai puternic a izbucnit în localitatea Cernișoara. Flăcările s-au extins rapid pe dealuri și au afectat o suprafață considerabilă.
„Pompierii militari vâlceni intervin, împreună cu forțele SVSU din localitatea Cernișoara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată, în localitatea mai sus menționată. Incendiul a afectat, până acum, cca 100 de ha. Nu sunt victime sau gospodării afectate. Misiune în dinamică”, a anunțat maiorul Sorin Albinaru, purtător de cuvânt al ISU Vâlcea.
După intervenția echipajelor, incendiul a fost lichidat, însă bilanțul rămâne unul îngrijorător.
„Incendiul este lichidat. Suprafața afectată rămâne 100 de ha”, a precizat maiorul Sorin Albinaru.
În privința cauzei, pompierii nu au stabilit încă exact modul în care a izbucnit focul.
Incendiile de vegetație uscată apar frecvent în această perioadă, când terenurile sunt curățate prin ardere, o practică extrem de periculoasă care poate scăpa rapid de sub control și poate provoca pagube uriașe.


