Deputatul Antonio Popescu: AUR Vâlcea vrea o legătură directă cu cetățenii și soluții concrete în Parlament

Deputatul Antonio Popescu a declarat că una dintre principalele priorități ale organizației Alianța pentru Unirea Românilor Vâlcea este întărirea legăturii directe cu cetățenii și transformarea problemelor ridicate de aceștia în inițiative concrete în Parlament.

Potrivit parlamentarului, discuțiile din cadrul organizației județene au vizat modul în care echipa poate fi mai bine organizată și mai prezentă în comunități, astfel încât vocea oamenilor din județ să fie reprezentată la nivel legislativ.

„Am avut o discuție deschisă despre modul în care putem să ne organizăm mai eficient și despre proiectele prin care vrem să fim mai aproape de oameni. Politica trebuie să revină în slujba cetățenilor, iar noi avem datoria să ascultăm problemele reale din județ și să le ducem mai departe în Parlament. România are nevoie de implicare și de responsabilitate”, a declarat deputatul Antonio Popescu.

Acesta a subliniat că organizația județeană își propune să își consolideze structurile locale și să dezvolte inițiative care să vizeze atât dezvoltarea economică, cât și sprijinirea comunităților din județ.