Arsenal ilegal descoperit la Râmnicu Vâlcea! Pistol letal cu muniție, găsit în locuința unui bărbat
Un bărbat din municipiul Râmnicu Vâlcea s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii au descoperit la domiciliul său un adevărat arsenal de arme și muniții deținute ilegal. Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, verificările au avut loc în data de 2 martie 2026, fiind desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase.
În urma controlului, oamenii legii au identificat o armă scurtă tip pistol, letală, calibrul 9×19 mm, prevăzută cu încărcător alimentat cu 7 cartușe cu glonț, dar și o cutie ce conținea alte 50 de cartușe de același calibru, cu capsele nepercutate.
De asemenea, la domiciliu a mai fost găsită o armă scurtă tip pistol din categoria armelor neletale supuse autorizării, două tuburi cartuș cu capsele percutate, muniție aferentă armelor de autoapărare, trei încărcătoare metalice de diferite dimensiuni, precum și alte componente.
Reprezentanții IPJ Vâlcea au transmis: „Toate obiectele identificate erau deținute în mod ilegal, fiind ridicate de către polițiști în vederea continuării cercetărilor.”
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, iar ancheta continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt.
Oficialii au mai precizat: „Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”.
Cazul readuce în atenție riscurile majore pe care le presupune deținerea ilegală a armelor și muniției, dar și controalele periodice desfășurate de structurile specializate ale Poliției.

