FOTO Impact pe DN7, la Bujoreni. Trafic blocat parțial după coliziunea dintre un autotren și un autoturism

UPDATE ora 14.30
Vești bune pentru șoferii care tranzitează zona Bujoreni. După accidentul rutier produs pe Drumul Național 7, circulația a fost reluată în condiții normale.
Potrivit unui nou comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, „la acest moment, carosabilul a fost eliberat, iar traficul rutier a fost reluat în ambele sensuri de circulație”.
Reprezentanții instituției au precizat că „circulația se desfășoară în condiții normale, sub monitorizarea polițiștilor rutieri”.
Traficul pe DN7, în zona Bujoreni, se desfășoară în prezent fără restricții.

UPDATE ora 12.40:
Noi informații apar în cazul accidentului rutier produs sâmbătă, 21 februarie 2026, pe Drumul Național 7, în localitatea Bujoreni.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, „în urma evenimentului rutier au fost înregistrate cinci persoane rănite, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”.
Dintre victime, trei sunt minori. Reprezentanții IPJ Vâlcea au precizat că „dintre acestea, trei sunt minori, cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani”.

Trafic îngreunat sâmbătă, 21 februarie 2026, pe Drumul Național 7, în localitatea Bujoreni, după ce un autotren și un autoturism au fost implicate într-un eveniment rutier produs în jurul orei 11:30.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, „astăzi, 21 februarie 2026, în jurul orei 11:30, pe Drumul Național 7 (DN7), în localitatea Bujoreni, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate un autotren și un autoturism”.
În urma impactului, circulația în zonă a fost afectată. Reprezentanții IPJ Vâlcea au precizat că „în urma impactului, traficul rutier în zonă este blocat parțial, circulația desfășurându-se alternativ, sub supravegherea polițiștilor rutieri”.

La fața locului au intervenit echipaje de poliție și echipaje medicale. Conform aceleiași surse, „la fața locului intervin echipaje ale Poliției, precum și echipaje medicale, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, dacă situația o impune”.

Oamenii legii desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. „Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea, subliniind că „evenimentul este în dinamică, iar pe măsură ce vor fi disponibile informații suplimentare, vom reveni cu precizări”.

Polițiștii le recomandă șoferilor să circule cu atenție sporită în zonă. „Recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudență sporită, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și să adapteze viteza la condițiile de drum”, a mai transmis IPJ Vâlcea.

Traficul se desfășoară în continuare alternativ, iar conducătorii auto sunt sfătuiți să ia în calcul posibile întârzieri.