Avertisment al primarului din Galicea: Atenție la falșii reprezentanți ai firmelor de energie
Primarul comunei Galicea, Alexandru Mărăcine, trage un semnal de alarmă cu privire la apariția unor persoane care se deplasează prin localitate și se recomandă drept reprezentanți ai unor societăți de furnizare a energiei electrice, fără a avea însă vreo aprobare oficială.
„Vă informez că NU au nicio aprobare din partea Primăriei Galicea. Mare atenție ce semnați și pe cine primiți în casele dumneavoastră!”, a transmis edilul într-o postare publică, subliniind riscurile la care se pot expune cetățenii.
Avertismentul a stârnit numeroase reacții în rândul localnicilor, unii confirmând că au fost deja vizitați de astfel de persoane. „Chiar a fost la mine! Și cum a venit, așa a plecat”, a scris un locuitor, în timp ce alții au atras atenția asupra ofertelor aparent tentante, dar suspecte. „Vin cu preț de 0,50–0,70 lei/kWh. Oamenii se bucură la așa ofertă, dar sunt multe costuri ascunse”, avertizează un alt comentariu.
Există și voci care cer implicarea autorităților: „Dacă sunt escroci, nu ar putea poliția să-i verifice puțin?”, se întreabă un cetățean.
Reprezentanții Primăriei Galicea recomandă populației să nu semneze documente fără o verificare atentă, să nu ofere date personale și să anunțe autoritățile locale sau poliția în cazul în care întâlnesc astfel de situații.
Autoritățile locale reamintesc că orice acțiune oficială a unei companii de utilități este, de regulă, anunțată public și se desfășoară în colaborare cu administrația locală.
