Tânăr din Brezoi reţinut 24 de ore pentru furt
Poliţiştii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Rm. Vâlcea, în colaborare cu poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Costeşti, au reuşit, marţi, 17 noiembrie, identificarea şi reţinerea lui Nicolae R., de 18 ani, din oraşul Brezoi.
“La data de 30 octombrie, acesta l-a deposedat, prin smulgere, de un telefon mobil, în valoare de 400 lei, pe I. C, de 16 ani, din Mun. Rm. Vâlcea. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie”, se spune în comunicatul transmis de IPJ Vâlcea.
Nicolae R. a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând ca în ziua de 18 noiembrie, să fie prezentat Judecătoriei cu propunere de arestare preventivă.