Razie de amploare pe șoselele din Vâlcea: sute de sancțiuni și zeci de permise reținute

În perioada 6–8 februarie 2026, drumurile din județul Vâlcea au fost intens monitorizate de polițiștii rutieri și de ordine publică, în cadrul unor acțiuni menite să reducă riscul de accidente și să crească siguranța participanților la trafic.

„În perioada 06-08 februarie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, împreună cu polițiștii de ordine publică, au desfășurat acțiuni pentru creșterea vizibilității în trafic, reducerea riscului rutier și menținerea unui climat corespunzător de siguranță pe drumurile publice”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea.

Controalele au avut loc pe principalele artere de circulație din județ, fiind folosite aparate radar pentru depistarea vitezei excesive, dar și dispozitive pentru identificarea șoferilor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. În total, au fost efectuate 246 de testări alcooltest și 15 testări pentru consumul de substanțe interzise.

Bilanțul este unul semnificativ: 742 de sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare totală de aproximativ 173.000 de lei. Dintre acestea, 293 au vizat depășirea regimului legal de viteză.
Măsurile au inclus și reținerea a 44 de permise de conducere. Potrivit IPJ Vâlcea, 14 permise au fost suspendate pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h, alte 14 pentru depășiri neregulamentare, iar 3 pentru conducere sub influența alcoolului. Restul au vizat diverse alte abateri grave de la legislația rutieră.

De asemenea, polițiștii au retras 49 de certificate de înmatriculare, în urma depistării unor deficiențe tehnice la autovehiculele controlate, și au constatat 7 infracțiuni la regimul rutier.
Reprezentanții IPJ Vâlcea anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, cu scopul de a preveni accidentele și de a menține un climat de siguranță pe drumurile publice din județ.