Constantin Rădulescu vrea o filială a unei universități de medicină la Vâlcea: „Ținta mea este să aducem rezidenți care să profeseze în județ”

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat că poartă discuții avansate cu mai multe universități de medicină din țară pentru deschiderea unei filiale la Vâlcea, cu scopul principal de a atrage medici rezidenți care să profeseze în județ.

Potrivit acestuia, au avut loc întâlniri cu rectori ai unor importante centre universitare medicale, printre care Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, dar și discuții cu reprezentanți ai universităților din Timișoara și Sibiu.
„M-am întâlnit cu rectorul UMF Craiova, dar m-am întâlnit și cu domnul rector Jinga de la București. Am avut discuții și cu Timișoara, urmează să mă întâlnesc din nou și cu Sibiul. Da, îmi doresc ca una dintre marile universități de medicină să deschidă la Vâlcea o filială”, a declarat Constantin Rădulescu.

Președintele CJ Vâlcea a precizat că, deși proiectul vizează inițial formarea de asistenți medicali, condiția sa principală este atragerea medicilor rezidenți în județ.
„Este scris pentru asistenți medicali, dar condiția mea a fost foarte clară: să aducem rezidenți care să lucreze la Vâlcea, să profeseze în județul Vâlcea. Interesul meu este să aduc rezidenți la Vâlcea”, a subliniat acesta.

Constantin Rădulescu a evitat să ofere detalii despre stadiul negocierilor sau despre universitatea cu care discuțiile sunt cele mai avansate, motivând că nu dorește să afecteze procesul de negociere.
„Nu pot spune care discuții par mai avansate. Sunt economist de marketing și nu vreau să vulnerabilizez negocierile. Ținta mea este foarte clară: să obținem rezidenți care să profeseze la Vâlcea”, a mai spus președintele Consiliului Județean.

Demersul vine în contextul deficitului de personal medical cu care se confruntă sistemul sanitar din județ, iar autoritățile județene consideră că formarea profesională la nivel local ar putea reprezenta o soluție pe termen mediu și lung pentru atragerea și menținerea cadrelor medicale în Vâlcea.