Miros de gaz într-un bloc din Drăgășani. Două femei au avut nevoie de îngrijiri medicale
Un miros puternic de gaz a pus pe jar, marți, locatarii unui bloc de pe strada Dr. Dumitru Bagdasar din municipiul Drăgășani. Pompierii militari vâlceni au intervenit de urgență pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar alimentarea cu gaz a fost oprită pe întreaga scară.
La fața locului au fost mobilizate forțe din cadrul Detașamentelor de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Drăgășani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN și o ambulanță SMURD. Totodată, a fost anunțat operatorul Distrigaz pentru verificări de specialitate.
În urma verificărilor efectuate, cauza a fost identificată la instalația din apartament. „În urma măsurătorilor efectuate de echipa Distrigaz s-au constatat scăpări de gaz la nivelul centralei termice din apartament”, au transmis reprezentanții ISU Vâlcea.
Echipajul SMURD a acordat asistență medicală pentru două femei, care prezentau simptome de atac de panică, acestea refuzând ulterior transportul la spital. Totodată, măsurătorile realizate pe casa scării au indicat scăpări minore de gaze la nivelul contoarelor, motiv pentru care alimentarea cu gaz a fost oprită, iar contoarele au fost sigilate.
Autoritățile precizează că nu a fost necesară evacuarea locatarilor, iar pe tot parcursul intervenției pompierii militari au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor.
