Condamnat pentru furt de animale, încarcerat de polițiștii vâlceni
La data de 20 ianuarie 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui bărbat de 33 de ani, condamnat pentru furt calificat.
Mandatul a fost emis de Judecătoria Brezoi, iar condamnatul a primit o pedeapsă de 3 ani și 2 luni de închisoare, în regim de detenție, pentru fapta comisă în 2024. Incidentul vizat de instanță a constat în sustragerea a 6 ovine adulte și 5 miei de pe raza orașului Călimănești.
Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Mioveni, județul Argeș.
„Activitățile desfășurate fac parte din acțiunile curente ale polițiștilor vâlceni pentru punerea în executare a mandatelor emise de instanțele de judecată și pentru menținerea ordinii și siguranței publice”, au comunicat polițiștii vâlceni.
