Deputatul Ștefan-Ovidiu Popa (PSD): „Fermierii români trebuie respectați, nu batjocoriți prin decizii luate în spatele ușilor închise”
Partidul Social Democrat critică dur modul în care a fost votat acordul Mercosur, considerând că interesele fermierilor români au fost ignorate printr-o decizie lipsită de transparență, luată fără consultare publică și fără respectarea cadrului legal.
Social-democrații susțin că au fost constant de partea agricultorilor români, atât prin pozițiile asumate la nivel guvernamental, cât și prin activitatea europarlamentarilor PSD. Potrivit formațiunii, ministrul PSD al Agriculturii a refuzat să semneze documente care ar fi pus în pericol interesele României, iar reprezentanții PSD din Parlamentul European au votat clauze care asigură cel puțin un nivel minim de protecție pentru producătorii autohtoni.
În acest context, deputatul PSD Ștefan-Ovidiu Popa a condamnat ferm votarea acordului Mercosur fără consultare și fără respectarea acordurilor politice din Coaliție. „Fermierii români trebuie respectați, nu batjocoriți prin decizii luate în spatele ușilor închise!”, a declarat deputatul Ștefan-Ovidiu Popa.
Liderul social-democrat a subliniat că decizia de a susține acordul Mercosur în aceste condiții este inadmisibilă și a precizat că PSD a făcut toate demersurile posibile pentru a împiedica adoptarea lui. În continuare, spune acesta, rămâne responsabilitatea instituțiilor abilitate să analizeze și să intervină.
Referitor la posibilitatea inițierii unei moțiuni simple de către alte formațiuni politice, deputatul PSD a ridicat un semn de întrebare privind susținerea unui ministru care acționează unilateral.
„Cum ar putea PSD să susțină un ministru care acționează unilateral și care încalcă Acordul politic al Coaliției?”, a transmis Ștefan-Ovidiu Popa.
În încheiere, reprezentantul PSD a reiterat poziția fermă a partidului: „PSD nu va tăcea și nu va susține jocuri făcute de unii și de alții în detrimentul interesului național!”, a declarat deputatul Ștefan-Ovidiu Popa.
