CAS Vâlcea: Ce obligații au asigurații din sistemul public de sănătate

Directorul Alin Voiculeț reamintește regulile pe care trebuie să le respecte persoanele asigurate
Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea a făcut public un comunicat prin care informează cetățenii asupra obligațiilor legale ce le revin persoanelor asigurate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

Directorul CAS Vâlcea, Alin Voiculeț, precizează clar că accesul la servicii medicale decontate din fonduri publice este condiționat de respectarea unor reguli stabilite prin lege.

„Ești asigurat în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate și vrei să beneficiezi de drepturile tale legale? Ai următoarele obligații”, afirmă directorul CAS Vâlcea.
Printre obligațiile menționate se numără înscrierea pe lista unui medic de familie, anunțarea acestuia ori de câte ori apar modificări în starea de sănătate, precum și prezentarea la controalele profilactice și periodice. De asemenea, asigurații au obligația de a informa, în termen de 15 zile, medicul de familie și CAS Vâlcea cu privire la modificările datelor de identitate sau ale statutului de asigurat.

Totodată, directorul Alin Voiculeț subliniază necesitatea respectării tratamentelor și indicațiilor medicale, precum și obligația de a avea o conduită civilizată față de personalul medico-sanitar. „Asiguratul trebuie să respecte cu strictețe tratamentul și indicațiile medicului”, mai precizează directorul Alin Voiculeț.
Un alt aspect important vizează achitarea contribuției datorate Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, precum și a coplății sau contribuției personale, în condițiile legii. De asemenea, asigurații trebuie să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele care atestă calitatea de asigurat.

Reprezentanții CAS Vâlcea atrag atenția că aceste obligații sunt prevăzute de articolul 231 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar respectarea lor este esențială pentru funcționarea corectă a sistemului public de sănătate la nivel local.